|
REZERVOARE ȘI SILOZURI PERMASTORE DIN OȚEL FUZIONAT CU STICLĂ (GFS)
Rezervoarele și silozurile GFS sunt folosite în construcții cu destinații civile, industriale și agricole datorită capacității de stocare sigură a lichidelor, composturilor și a materialelor granulate.
Conceptul de construcție modulară asigură flexibilitatea proiectării și permite schimbările ulterioare impuse de eventuale modificări ale proceselor tehnologice.
Rezervoarele și silozurile GFS combină rezistența și flexibilitatea oțelului cu proprietățile anticorozive ale sticlei, de unde și gama largă de aplicabilități.
|
Structurile metalice de tip PERMASTORE sunt proiectate pentru o durată de viață de minim 30 ani în acord cu prevederile BS ISO 15686 partea I și înglobează standardele internaționale de proiectare.
Rezervoarele sunt proiectate ca structuri supraterane, și vor înmagazina lichide, semi-lichide pompabile sau solide
|
.
Kit-ul de bază pentru un rezervor conține foile de oțel acoperit cu sticlă prin fuziune la cald, cornier de fixare în fundație, întăritoare pentru vânt, cornier de fixare pentru partea superioară, mastic izolant pentru îmbinările intre foi, mastic izolant pentru fundație, bolțuri de fixare în fundație, bolțuri, șaibe și piulițe pentru îmbinarea foilor.
|
Pe lîngă acest kit de bază Permastore oferă o gama largă de echipamente auxiliare
capabile să acopere toate necesitățile beneficiarului: valve, robineți, sisteme de mixare, sisteme de împrăștiere, platforme de vizitare, scări, etc.
|
Fuziunea la cald între oțel și sticlă se realizează în cuptoare speciale la peste 800 grade Celsius, astfel că în urma acestui procedeu rezultă un material, care împrumută atât calitățile oțelului - tărie și flexibilitate - cât și pe cele ale sticlei - duritate și rezistență la coroziune.
Se poate remarca faptul că acest produs nu se obține în urma unei simple emailări a oțelului, în urma procedurilor de fabricație, din cele două materiale, oțel și sticlă, obținându-se un material nou, de sine stătător.
|
În urma unei experiențe de peste 40 de ani, specialiștii PERMASTORE LTD. au dezvoltat mai multe tipuri de materiale astfel încât produsele lor au aplicabilitate în foarte multe domenii
Echipamentele Permastore pot stoca orice produse lichide și semi-lichide, cu excepȘia produselor petroliere. Alte domenii de aplicabilitate sunt: stocarea apei potabile, a rezervelor de apă pentru incendii, a apei uzate la stațiile de epurare, a cerealelor, la fabricarea biogazului, etc.
|
Pe lângă echipamentul propriu-zis și montajul acestuia, AMINODAN 2004 poate oferi și servicii de proiectare și avizare a proiectului de către forurile în vigoare. În cazul în care beneficiarul agreează o anumită firmă de proiectare, AMINODAN 2004 poate să pună la dispoziția acesteia toate detaliile și calculele necesare.
|
În decursul anului 2007 Aminodan 2004 a montat peste 100 de rezervoare Permastore pentru Smithfield Ferme S.A. Timiș, având contractate 48 rezervoare pentru anul în curs cu același beneficiar și încă 10 rezervoare în diferite zone ale țării.
|
|